Din furnicarul de oameni care trece prin faţa mall-ului din Piaţa Unirii iese în evidenţă un bărbat subţirel, cu o chelie pe care o urmăresc pas cu pas razele soarelui. Are un zâmbet larg, e îmbrăcat într-o cămaşă care a mai păstrat câteva cute din timpul uscării, însă atât de curată încât le-ar face invidioase pe mătuşile şi soacrele din reclamele la detergenţi.
În picioare are încălţări de vară, însă potrivite pentru munte."Am fost să donez sânge la un spital de aici, dar nu m-au lăsat pentru că nu am acte de România", explică bărbatul într-o engleză cu un uşor accent franţuzesc şi pe un ton uşor surprins.
Plimbare de 15.000 de km
Îl cheamă Guillaume Combat şi a venit pe jos din Africa de Sud. I-au trebuit mai bine de doi ani ca să străbată peste 15.000 de kilometri la pas. Nu e o glumă.
În vremurile în care oamenii spun că maşina e o necesitate şi aleargă să prindă autobuzul de parcă ar fi ultimul din viaţa lor, în timpurile în care unii după un sfert de oră de plimbare cad doborâţi pe prima bancă din parc, Guillaume şi-a pus rucsacul în spate şi a plecat să străbată 33 de ţări la pas.
Îl cheamă Guillaume Combat şi a venit pe jos din Africa de Sud. I-au trebuit mai bine de doi ani ca să străbată peste 15.000 de kilometri la pas. Nu e o glumă.
În vremurile în care oamenii spun că maşina e o necesitate şi aleargă să prindă autobuzul de parcă ar fi ultimul din viaţa lor, în timpurile în care unii după un sfert de oră de plimbare cad doborâţi pe prima bancă din parc, Guillaume şi-a pus rucsacul în spate şi a plecat să străbată 33 de ţări la pas.
Citiţi mai mult: EXCLUSIV EVZ. Povestea omului care a mers pe jos din Africa până în România | VIDEO - Portret > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/omul-care-a-mers-pe-jos-din-africa-pana-in-romania-944867.html#ixzz1XP1aCXVb
EVZ.ro
Singurătatea, boală mai grea decât malaria
De multe ori a vrut să abandoneze, câteodată pentru că traseul era destul de greu, prin deşert sau junglă. "Apoi, pentru că din când în când mă lovea una dintre cele mai dureroase boli - singurătatea. În Turcia, aproximativ o săptămână n-am schimbat o vorbă cu nimeni. De fapt, odată ce-am intrat în Europa, oamenii mă privesc cu susupiciune. În Bulgaria a fost destul de greu să intru în vorbă cu oamenii prin parcuri. Iar în Africa cei mai reticienţi au fost cei din Malawi. M-a salvat ego-ul meu puternic", povesteşte Guillaume.
O zi obşnuită începea în jurul orei 6 dimineaţa. Împacheta totul şi pleca la drum. De obicei, micul dejun era în următoare aşezare, unde spera să găsească ceva mâncare de cumpărat. "De multe ori nu găseam nimic şi ne mulţumeam cu câteva banane de la localnici", povesteşte călătorul. Şi apoi, cel puţin 6 ore la pas. Opriri făcea eventual la un râu. La prânz: zahăr şi nişte unt, iar seara, dacă nu găsea o gazdă primitoare, nuci de cocos.
No comments:
Post a Comment